Blatul de lemn

Ori de câte ori încep să mă documentez pentru o icoană, printre primele gânduri care îmi vin în minte este și acesta: pe ce blat pictez?

În niciun caz nu mă gândesc să pictez pe MDF, lemn laminat sau alte invenții recente. Oricât de mult ar încerca adepții soluțiilor facile și ieftine să mă convingă de proprietățile nemaipomenite ale unor suporturi obținute din fibre lemnoase, prefer să aleg un blat din lemn natural.
Indiferent cât de bune par a fi aceste suporturi noi, am în minte două lucruri:
1) ele nu au fost create pentru icoane ci pentru construcții, mobilă etc și
2) nu au trecut proba timpului.

Cine îmi garantează că adezivii utilizați pentru lipirea așchiilor nu vor ceda după câteva zeci de ani? De cât timp se folosesc aceste noi suporturi? De câteva zeci de ani? De o sută de ani? De două sute?Avem icoane pictate pe suporturi lemnoase păstrate în stare bună care au și peste 1000 de ani…
Prefer să merg pe varianta cea mai sigură, cea a unui blat de lemn.

Revenind, întrebările mele cu privire la alegerea suportului privesc aspectul blatului: cât de gros să fie? Unde să fie dispuse penele transversale? Să aibă sau să nu aibă sipet? Dacă da, cât de adânc să fie? Să fie de lemn de tei sau din altă esență?

La început nici nu îmi puneam problema dacă icoanele pe care le pictez ar trebui să aibă sau nu sipet, adică acea adâncitură de pe față.

În timp am descoperit că rama care înconjoară sipetul are menirea de a separa într-un fel lumea noastră de lumea pe care icoana ne-o înfățișează.
Mai multe indicații cu privire la sipet am găsit în „Truda iconarului” scrisă de monahia Iuliania. Adâncimea sipetului ar trebui să fie în jur de 2 mm pentru blaturile mici și aproximativ 4 mm pentru blaturile mari. Cât despre lățimea ramei, aceasta a variat în decursul timpului de la rame înguste la rame mult prea late, sau, în anumite perioade rama a fost sugerată prin culoare. În orice caz, rama trebuie să fie stabilită ținându-se cont de dimensiunile blatului.

Orice scândură, oricât de bine ar fi uscată, se va contracta și se va dilata ca urmare, în primul rând, a temperaturii și a umidității. Mai mult, scândura se va curba în timp. Pentru a elimina sau pentru a reduce cât mai mult acest efect de curbare, pe spatele blatului se frezează niște șanțuri, de forma cozii de rândunică, în care se introduc niște pene realizate dintr-un lemn mai dur (cum ar fi stejarul, frasinul etc).

Pentru a fi utile, penele trebuie să aibă o formă conică.
Din păcate, penele de la blaturile din comerț sunt dreptunghiulare și au mai mult un rol decorativ, mai ales că cele mai multe nu intră fix în spațiile destinate.