Grunduirea

Cum grunduiesc blaturile?

În primul rând, mă asigur că am o suprafață cât mai aspră care să asigure o priză bună pentru pânza care va fi lipită. Dacă suprafața este foarte netedă, pânza nu va adera suficient de bine la suportul de lemn și se poate desprinde în timp. Blaturile vin foarte bine șlefuite de la tâmplar, din acest motiv folosesc un șmirghel aspru, în jur de 120, dar chiar și până în 100, depinde ce am.

Cu toate acestea, prefer să incizez toată suprafața blatului cu un cuțit foarte bine ascuțit🔞. Adaptez caroiajul la dimensiunea blatului. Apăs potrivit de tare, dar acest „potrivit” nu are nicio relevanță pentru spațiul virtual. În orice caz, poți vedea imaginea următoare pentru a-ți face o idee. Orice instrument ascuțit este bun, doar atât, să nu scoată așchii.


Dacă ai impresia că am apăsat prea tare, te înșeli. Privește imaginea de mai jos și vei vedea că după o primă mână de clei, aceste incizii făcute de mine aproape că dispar.

Pentru a putea picta în tempera cu gălbenuș de ou, avem nevoie de o suprafață plană, netedă și absorbantă. Nu putem picta direct pe lemn pentru că acesta este mult prea neuniform, ar absorbi emulsia iar pictura s-ar strica foarte repede (prin „foarte repede” înțeleg o perioadă de câțiva ani).

Lemnul este un material foarte absorbant și cred că toți știm foarte bine acest lucru. Gândiți-vă numai la cât de bine ștergem apa cu un șervețel din hârtie. Dacă noi aplicăm grundul direct pe lemn, acesta va absorbi atât apa dar și cleiul din soluția noastră iar concentrația grundului va fi una mult prea mică. Poate că pe moment nu se observă vreo problemă, dar în timp acest lucru va conduce la  crăpături și exfolieri, pânza se va desprinde, lacul icoanei va fi absorbit neuniform și multe alte probleme.

Care este soluția? Cea mai bună rezolvare pentru această situație constă în aplicare unor straturi de clei mai înainte de grunduirea propriu-zisă.

Ce este cleiul?

Cleiul este o substanță vâscoasă ce rezultă dacă se fierb mai mult oasele animalelor sau alte zone ale corpului (un fel de piftie, cred că toți cunoaștem cum arată piftia). Avem clei de oase (cel mai ieftin, dar și cel mai puțin flexibil), clei de pește (foarte bun, foarte flexibil însă foarte scump) și alte tipuri obșinute prin fierberea pieilor și tendoanelor anumitor animale. Cleiul de iepure reprezintă varianta ideală pentru obținerea unui grund bun.

Rolul unui clei este acela de a lipi mai multe materiale asemănătoare sau diferite. Cleiul de iepure nu este toxic, se aplică doar cald pentru că la temperaturi mici se gelatinizează, încălzit prea mult își pierde din calitățile de lipire, nu are un miros plăcut dar se pot găsi rezolvări pentru a trece peste acest mic incovenient. Se poate achiziționa sub formă de granule. Cleiul pe care îl folosesc eu:

Cum pregătesc soluția de clei?

Respectând cantitățile de apă necesare, se pune la înmuiat mai ales cu o seară înainte de folosire.

Dacă am nevoie de o concentrație de 5%, asta înseamnă dintr-o sută de grame de soluție, 5 grame sunt clei. Prin urmare, am 5 grame clei + 95 grame apă, adică 100g soluție.

Dacă am nevoie de o concentrație de 10%, voi avea 10g clei și 90g apă.

După înmuiere, cleiul se pune la încălzit în bain-marie. Practic, dacă nu aveți un vas dublu, atunci vasul în care s-a înmuiat cleiul (neapărat de sticlă sau smălțuit) se așează în alt vas care se pune direct pe aragaz sau sursa de încălzire (vezi o idee în imaginea de mai sus). Între cele două vase trebuie să fie o distanță, astfel încât fundurile vaselor să nu se atingă. Se poate folosi un strat de hârtie, un prosop sau ceva care să asigure acea distanță. În primul rând, trebuie avută grijă cu obiectele de sticlă pentru că acestea se pot sparge în urma un șocuri termice, din acest motiv, nu se pun lichide fierbinți în recipiente de sticlă reci, sau invers. Din păcate, astfel de evenimente neplăcute se vor întâmpla, așa că trebuie să avem un stoc de materiale, pentru a ne putea continua grunduirea. După ce se topește integral, se recomandă strecurarea lichidului pentru a se elimina eventualele impuritați. Se recomanda o strecurătoare de inox sau tifon curat. Cleiul topit care nu este folosit, se poate răci iar apoi se poate păstra la frigider chiar și mai bine de o săptămână. În timpul manipulării se evită atingerea acestuia cu mâinile pentru a nu-l contamina. În acest caz crește riscul mucegăirii și, prin urmare, pierderea lui. La temperaturi scăzute cleiul devine asemenea unei gelatine, ca o piftie. În momentul în care se dorește utilizarea acestuia, se scoate din frigider și se încălzește. În cazul în care vasul în care se păstrează cleiul este de sticlă, acesta se pune în apă rece, la bain-marie, și așa se încălzește pentru a preveni spargerea vasului.

Eu aplic două straturi de clei:

Primul strat: 5% concentrația (imaginea de deasupra), aplicat foarte fierbinte, chiar sub foehn fierbinte (unii folosesc lampa cu infraroșu). De ce atât de fierbinte? Un lichid cald este absorbit mai repede și mai bine prin urmare, cleiul va pătrune mult mai în profunzimea lemnului decât dacă ar fi aplicat rece.  Cu cât pătrunde mai mult, cu atât grundul va rezista mai mult. Pe moment, culoarea blatului devine mai intensă, dar când se usucă, revine la culoarea inițială. Trebuie date toate zonele și se insistă la canturi.

Aștept aproximativ 12 ore, de obicei dau acest strat dimineața iar pe celălalt seara târziu. Suprafața lemnului este foarte sensibilă la orice variație de umiditate. Când aplic această primă concentrație pe fața blatului, aceasta se va dilata în vreme ce spatele vă rămâne pe loc. De aici apar niște tensiuni care vor rezulta în curbarea blatului. Pentru a le evita (sau pentru a le diminua), voi aplica acest strat inclusiv pe spate (doar dacă nu am izolat deja spatele cu ceară. În cazul în care nu este izolat spatele cu ceară, aplic baițul, aștept să se usuce, apoi aplic acest clei. Pe de o parte mă asigur că ambele fețe sunt umezite și nu apar deformări, pe de alta știu că acest strat de clei mă va ajuta în eliminarea picăturilor de grund ce se vor scurge. )

Al doilea strat: 10-12% concentrația ), aplicat cald dar fără foehn. Acest strat nu va pătrunde în profunzime dar asigură o bază bună pentru următoarea etapă, cea în care se lipește pânza. De obicei las să treacă măcar o noapte până se usucă acest strat.

Recapitulând:

  1. Cântăresc cleiul și apa.
  2. Pun la înmuiat cleiul de cu seară.
  3. Topesc acest clei înmuiat la bain-marie. Îl strecor.
  4. Aplic primul strat, 5% concentrația, direct pe lemn, fierbinte (<90 grade Celsius), cu o pensulă mai lată, sub aer fierbinte.
  5. Aștept 12 ore.
  6. Aplic al doilea strat de clei, undeva între 10 și 12%, cald (<60 grade Celsius), la temperatura camerei.
  7. Aștept cel puțin 12 ore la o pânză subțire, și o zi la o pânză groasă.

De ce lipim o pânză pe suprafața blatului?

În primul rând, din motive tehnice. Un blat care are lipită o pânză este mult mai stabil în timp. Să nu uităm că blatul se vă dilata și contracta mereu, prin urmare este aproape inevitabil să nu apară mici fisuri în grund. Nu se pune problema dacă blatul nostru se va contracta sau nu ci când anume se va produce acest lucru.

Pânza se comporta ca un fel de armătură care va contribui în mod deciziv la păstrarea stratului de pictură chiar dacă blatul va genera mici fisuri.

De ce pânză de in?

Pânza de in este mult mai rezistentă decât pânza de bumbac iar firele de in se comportă minunat în momentul în care intră în contact cu umezeala. Gândiți-vă numai la cât de plăcute sunt hainele din pânză de in. Pentru blaturile mici folosesc o pânză de in cu țesătura rară, distanța dintre fire este de aproximativ 1mm .

Cum procedez?

1. Pânza de in se spală bine, doar cu detergent, fără alte substanțe cum ar fi balsamul etc și apoi se clătește foarte bine.

2. Întind pânza uscată pe blat și las o margine de cel puțin un centimetru pe toate laturile abia apoi o tai. Pânza se va mai strînge puțin când este umezită.

3. Se încălzește o soluție de clei de 10-12% până când devine fierbinte (aproximativ 80 OC) și se introduce pânza în această soluție pentru câteva minute. Dacă este o pânză groasă, va sta mai mult, dacă este una subțire, două-trei minute sunt de ajuns.

4. Apoi fie se umezește suprafața blatului cu o pensulă și puțină soluție de clei din vasul unde a stat pânza, fie se scoate pânza din vas și efectiv cu ea se șterge întreaga suprafață a blatului. Am observat că pânza se lipește mai bine dacă întreaga suprafață a fost umezită bine. Nu se exagerează, doar se umezește.

5. În cazul unul blat mic, o singură persoană se descurcă să întindă bine pânza, în cazul unui blat mai mare este nevoie prezența unui prieten. În general, pânza se apucă de colțuri și se așează pe blat începând din centru spre margini apoi cu mișcări circulare, începând din centrul blatului spre margini, se întinde pentru a nu fi zone nelipite. La blaturile cu sipet trebuie insitat la colțuri, trebuie scoase eventualele bule de aer. Dacă, din greșeală, după uscare, se observă la colțuri că pânza s-a desprins de lemn, se poate folosi un bisturiu, se poate taie pânza apoi se lipește cu puțină soluție încălzită.

6. Se lasă la uscat. În cazul unei pânze mai groase, uscarea are loc după câteva zile, iar în cazul unei pânze mai subțiri chiar și o zi, dar acest termen depinde de condițiile de lucru din atelier. Când se usucă, pânza devine tare, chiar aspră la atingere și uneori este ușor strălucitoare la o privire razantă.

7. După uscare, marginile pânzei pot fi îndepărtate fie cu un șmirghel aspru, fie cu un bisturiu. Anumiți iconari îndepărtează aceste margini la finalul grunduirii. Fiecare procedează cum consideră. Eu le îndepărtez acum cu un cutter.

P.S. O vreme am folosit tifon pentru icoane însă am renunțat la acest obicei. Pânza era foarte rară, foarte subțire și cred că efectul de protecție este mic.

 

Urmează aplicarea grundului.

Procesul în sine nu este greu ci doar solicitant. Bineînțeles, pentru un începător totul este greu, dar nimic nu este imposibil celui care nădăjduiește.

Sunt foarte multe rețete de grund și fiecare rețetă are mai multe modalități de realizare, un fel de combinări de n luate câte k. În orice caz, grunduitorul trebuie să aibă în vedere scopul final: Vrea un grund moale? Vrea un grund tare? Vrea un grund pentru bolus? Vrea o pictură strălucitoare? Vrea o pictură mată?

Voi explica pe scurt două abordări diferite.

Prima rețetă despre care voi vorbi am primit-o într-o tabără de iconografie de la Mănăstirea Putna. Părinții de aici se pare că au primit-o și au adaptat-o pe cea a maicilor de la Mănăstirea Makri din Grecia. Pe scurt, se aplică mai multe straturi de grund pornind de la straturi care conțin mai mult clei și sfârșind cu straturi în care avem cantitatea de clei este egală cu cea de cretă.

Înainte de a explica fiecare pas în parte, vreau să fac mai multe precizări privind instrumentele și materialele pe care le folosesc.

* Pentru prepararea cleiului, este ideală apa distilată. În lipsa apei distilate, fierb și răcesc apa noastră. Știu că nu este apă distilată, dar așa omor eventualele bacterii care mi-ar putea contamina cleiul. (Câteva lămuriri, că tot a venit vorba despre apă. Apa distilată = apă fiartă, vaporii se ridică apoi sunt condensați și stocați. Apă demineralizată= apa supusă unor procese chimice, de deionizare, osmoză inversă sau alte invenții… Apa distilată este mult mai naturală. Pentru organism, niciuna dintre cele două nu este atât de bună pentru că nu mai au minerale esențiale pentru noi.)

* Folosesc un clei de iepure pentru că este suficient de elastic și sunt mulțumit de rezultate. De obicei îl prepar pentru fiecare etapă în parte dar pot să prepar și mai mult și apoi să îl țin la frigider. Cândva o să vă spun cum puteți transforma o concetrație de 10%, să zicem, într-o soluție de 8%. O să fie un fel de lecție de matematică dar merită, vă asigur.

* Cleiul îl las la topit de cu seară, sau cel puțin câteva ore apoi, după ce se umflă, îl topesc la bain marie, îl strecor și îl păstrez la frigider. El se solidifică dar la căldură se topește. În general nu se încălzește mai mult de 60  de grade Celsius pentru că mai apoi își pierde din proprietățile lui de lipire. Volosesc vase de inox, emailate sau, cel mai adesea, borcane de sticlă.

* Folosesc praf de cretă micronizată. Știu că sunt mai multe opțiuni e cretă dar până acum nu le-am folosit. Se mai găsesc cretă de Bologna, caolin, champagne, merge și praf extrem de fin de marmură.

* Strecurătoare de inox sau folosesc tifon pus în câteva straturi.

* Pentru aplicat grundul folosesc pensule din magazinele cu materiale de construcții, de obicei o pensulă sintetică, lată de aproximativ 4cm (vezi prima imagine), dar funcție de blat se poate folosi o mărime adecvată. Merg foarte bine și pensule din păr de porc.

* O atenție deosebită o acord primul strat de grund pentru că de execuția lui depinde reușita întregii grunduiri. Așa cum se poate vedea și în primul videoclip (pozitia a doua din postare), iau grund cu pensula, îl întind pe pânză apoi lovesc ușor cu pensula pentru ca astfel grundul să pătrundă cât mai bine în țesătură. După o vreme iar dau cu mâna, iar cu pensula și tot așa până când o parte din apă se evaporă și stratul începe să se usuce. Trebuie eliminați absolut TOȚI porii care se mai văd.

Cel mai ușor se acoperă insistând cu degetul (ca în imaginea de mai jos). Apoi aștept să se usuce.

Cât timp este încă umed grundul, suprafața este lucioasă (partea stângă a imaginii următoare) dar mai apoi devine mată (partea dreapta a imaginii).

După primul strat, prin grund se poate vedea încă pânza. La următoarele straturi insist bine cu mâna.

* Pentru nivelat folosesc diferite intrumente cum ar fi șpaclu, gletieră, cartele de telefon și alte lucruri drepte pe care le pot mânui cu spor.

* Am lângă mine un vas cu apă în care spăl cu un burete de vase instrumentul cu care nivelez grundul dar mă spăl și pe mâini pentru că după o vreme încep să cadă diferite bucăți mici de grund uscat și îmi strică suprafața netedă.

* Aproape de fiecare dată folosesc mâna pentru a întinde un strat. Eu folosesc mâna liberă, dar dacă aveți vreo alergie la clei sau grund, folosiți o mănușă subțire.

Pașii de lucru pentru prima variantă.

  1. În primul rând îți faci ordine în atelier și în minte. Inevitabil, te mai și rogi. Apoi îți pregătești instrumentele de lucru, cântărești cleiul, praful de cretă, apa etc.
  2. Îți pregătești soluția de clei. Eu folosesc clei de iepure având 8% concentrația (adică la fiecare 8g de clei de iepure adaug 92g de apă). Îl las să se înmoaie, îl dizolv la bain marie, îl strecor apoi o parte o folosesc în acea zi, iar cealaltă parte o las să se răcească și o țin la frigider cel mult 10 zile.

Fiecare grund se pregătește la cald. Se adaugă treptat praful de cretă și se așteaptă până când acesta este înghițit de clei. Soluția se omogenizează și se poate aplica pe blat.

  1. Se obține primul grund: 59g de cretă la 100g clei. Se aplică cel puțin patru straturi. După cel dintâi strat se așteaptă 24 de ore (pentru a se usca și pânza) apoi se păstrează o distanță de cel puțin 5-6 ore între două straturi.
  2. Se obține al doilea grund: 79g de cretă la 100g clei. Cel puțin două straturi; 5-6 ore între două straturi.
  3. Se obține al treilea grund: 89g de cretă la 100g clei. Cel puțin două straturi; 5-6 ore între două straturi.
  4. Se obține al patrulea grund: 100g de cretă la 100g clei. Cel puțin patru straturi; 5-6 ore între două straturi.

Această rețetă a pornit de la rețeta maicilor de la Makri. Ele folosesc pentru prima solutie 50 g clei de oase, 450ml apă și 300g cretă. Pentru a doua soluție: 50 g clei de oase, 450ml apă și 400g cretă. Pentru a treia: 50 g clei de oase, 450ml apă și 450g cretă. Iar pentru a patra: 50 g clei de oase, 450ml apă și 500g cretă. Ar fi de menționat că în Grecia se găsesc alte materiale decât la noi.

  1. După ce se usucă bine, grundul se poate șlefui cu șmirghel (șlefuire uscată) sau cu piatră ponce (șlefuire umedă).
  2. Se poate trece la desen, aurire și pictare.

Mai multă vreme am folosit metoda celor de la Putna. Am fost mulțumit de rezultate numai că întregul proces dura prea multe zile și anumiți scriitori din domeniu spun că există pericolul ca aceste straturi să se exfolieze din cauza timpului mare de așteptare între două straturi.  La un moment dat i-am văzut pe părinții de la Găbud cum au grunduit niște blaturi și am observat că au aplicat toate straturile într-o singură zi. După mai multe ezitări, am găsit o rețetă la Aidan Hart și am zis să o încerc. După ce am obținut rezultate mulțumitoare, am decis să o adopt pentru o vreme. Această metodă este mult mai rapidă și scopul este acela ca straturile să se usuce ca un tot unitar.

Pașii de lucru pentru această variantă.

  1. În prima zi aplic două straturi. Folosesc o soluție de clei de 6.67%.

Prima concentrație de grund: la 100g clei se adaugă 62 g cretă.

* Cleiul nu se încălzește mai mult de 57 grade celsius apoi se ia de pe foc, se adaugă creta, se așteaptă 5 minute, apoi se amestecă încet pentru a nu introduce în el bule de aer. Folosesc un vas cu pereți dubli, așa cum se poate vedea în prima imagine.

* Se aplică cu pensula dar se întinde cu degetele, pentru a ne asigura că nu avem găuri.

* Când se reîncălzește conținutul, se așteaptă ca marginile să devină lichide apoi se închide focul și se așteaptă. În caz contrar apar găurele.

Se aplica un strat, se asteapta trei ore, se aplică al doilea strat, se așteaptă alte trei ore.

  1. A doua zi obțin a doua concentrație de grund: la 100g clei se adaugă 150 g cretă.

* Se încălzește cleiul, se ia de pe foc, se adaugă creta, se așteaptă 5-10 minute, se amestecă încet, se strecoară printr-o pânză.

* Se aplică cu pensula într-un strat subțire.

* Se așteaptă un minut-două sau mai puțin, depinde mult de situație.

* Se întinde bine cu degetele, cu grijă și atenție la colțuri.

* Următorul strat se aplică atunci când suprafața nu mai este strălucitoare și când urmele de umezeală au dispărut.

* După stratul al cincilea, ar fi indicat să netezești cu o spatulă.

* Se mai adaugă puțină apă la fiecare trei straturi pentru a înlocui apa evaporată.

* Dacă apar bucăți de grund uscat, se strecoară iar întreaga soluție.

* Se aplică cel puțin 10 straturi și ar trebui să aibă aproximativ 1,5mm grosime cu tot cu pânză.

* Se așteaptă 24 de ore să se usuce apoi se șlefuiește.