Despre pigmenți

Vreau să trec prin câteva categorii de pigmenți dar nu înainte de a face o scurtă introducere.

În primul rând, un pigment este o pulbere insolubilă în apă și care are nevoie de un liant pentru a putea fi aplicat pe o anumită suprafață. Insist pe faptul ca este insolubil. Dacă nu se dizolvă în apă înseamnă că putem folosi apa ca mijloc de separare pentru diferite granulații.

Pigmenții pot fi naturali (obținuți din diferite tipuri de pământ, roci, minerale, plante sau animale) sau sintetici (obținuți artificial).

Toți pigmenții pe care îi folosim trebuie:
🔹să fie stabili în amestecuri și la lumină. Nu avem nevoie de pigmenți minunați la o primă vedere dar care se decolorează după câteva luni de la folosire, de pigmenți care se îngălbenesc sau de pigmenți care migrează dintr-un strat în altul;
🔹 să aibă o capacitate bună de acoperire;
🔹să fie rezistenți la acțiunea unor agenți chimici, la temperatură, umiditate, aer sau diferite intemperii.

Orice producător de pigmenți are propria lui gamă de produse dar sub denumirea unui pigment se pot ascunde multe nuanțe. De exemplu, sub denumirea de „ocru galben” putem avea un ocru mai galben sau mai roșcat, unul portocaliu sau chiar verzui, sau, mai rău, în locul unui ocru galben natural să avem un oxid galben de fier. Numai prin experimentare putem înțelege care pigment este cel mai potrivit. Din acest motiv, în momentul în care găsim un pigment care ne place mult, este indicat să cumpărăm o cantitate mai mare pentru că este foarte posibil să nu mai întâlnim această nuanță vreodată, mai ales în cazul unor pigmenți deosebiți. Da, putem să mai găsim nuanțe asemănătoare, dar nu identice.

Nu voi vorbi despre falsificarea pigmenților sau despre inducerea în eroare a clienților cu privire la compoziția chimica a unor pigmenți, mai ales cei mai scumpi, cred că orice iconar cu experiență are cunoștință despre aceste aspecte…

Pentru icoană eu am nevoie de pigmenți albi, negri, roșii, galbeni, albaștri, de ocru galben și de ocru roșu, de umbră și de siena.

Cu toate că am zeci de pigmenți diferiți, nu folosesc foarte mulți la pictarea unei icoane.

Pigmenți albi

În momentul de față, cel mai mult folosesc alb de titan. Cred că adaug alb în aprope fiecare culoare pe care o folosesc. Uneori, când folosesc tehnica membranei descrisă de Aidan Hart, mă folosesc de albul grundului care transpare prin laviuri.

🔹Alb de titan – dioxidul de titan este cel mai folosit; are o bună putere de acoperire; este permanent, rezistent și strălucitor. Cu toate că este atât de folosit, acest pigment este cunoscut doar de aproximativ 100 de ani.

🔹Alb de zinc – oxidul de zinc este stabil dar are o putere slabă de acoperire. Poate fi util în amestec alături de albul de titan, sau în cazul deschiderii unor laviuri finale când se evită folosirea unui alb prea puternic. Acesc pigment este utilizat de aproimativ 200 de ani.

🔹Alb de plumb – cel mai cunoscut pigment; probabil cel mai intens alb; a fost foarte folosit în trecut pentru puterea mare de acoperire (are și o densitate mare); se înnegrește în urma expunerii la acizi și sulfuri; este permanent în cazul vernisării dar, conform literaturii de specialitate, acest pigment are potențial toxic.

🔹Pământul alb – cel mai cunoscut este cel din regiunea Vicenza, Italia. Acest pământ este alb sau bej deschis, fiind compus din bentonit (un amestec de minerale argiloase) si carbonat de calciu, în proporții aproximativ egale.

Pigmenți negri

Încerc să nu folosesc prea mult negru ci mai degrabă să îl înlocuiesc folosind albastru și umbre, mai ales un amestec de albastru ultramarin si umbră arsă. Totuși, dacă vine vorba de utilizarea lor, cel mai adesea folosesc oxidul negru de fier (pentru că nu are mirosul acela oribil al negrului ivoriu). Pentru irisuri folosesc negru de viță. În cazul griurilor calde folosesc negru ivoriu, pentru cele reci folosesc negru de viță de vie iar pentru griuri neutre folosesc oxid negru de fier.

🔹Negru ivoriu – în zilele noastre se obține prin calcinarea oaselor însă în trecut era obținut prin calcinarea resturilor de fildeș. Acest pigment este rezistent, stabil și util pentru obținerea griurilor calde.

🔹Negru de viță – se obține prin arderea incompletă a corzilor de viță-de-vie și este util pentru obținerea unor griuri reci, cu nuanțe albăstrui.

🔹Negru de pământ – obținut prin mărunțirea și spălarea  rocilor argiloase negre, bogate în carbon.

🔹Negru de fum – obținut din funingine provenind de la arderea diferitelor tipuri de lemn, uleiuri sau rășini. În anumite cazuri poate să migreze dintr-un strat de culoare în altul.

🔹Negru de mars – un pigment sintetic, oxidul fero-feric se obține la presiuni ridicate, are o putere mare de acoperire, este rezistent și stabil.

Pigmenți roșii

În primul rând folosesc ocru roșu, mai ales la chipuri dar și pe la unele veșminte. Roșu de cadmiu este și el destul de folosit cu toate că nu îmi place mirosul lui și simt că mă ia alergia numai când îl văd. Îl folosesc mai ales la veșminte, întotdeauna în amestecuri. Vermilionul și/sau cinabrul sunt pigmenți pe care îi folosesc mai ales la chipuri. Bolusul îl folosesc la scrisuri și la rame. Oxidul roșu de fier îl folosesc la transpunerea desenelor și în anumite amestecuri pentru veșminte.

🔹Roșu de cadmiu – o sulfo-seleniură de cadmiu de un roșu deschis, cu o putere mare de acoperire, stabil în amestecuri. Are un potențial toxic.

🔹Vermilion – sub această denumire se pot regăsi fie o sulfură de mercur (toxică) fie o sulfo-seleniură de cadmiu (cu potențial toxic).

🔹Cinabrul – un pigment roșu, foarte intens, obținut din sulfură de mercur. Are un potențial toxic din cauza mercurului.

🔹Ocrul roșu – un pământ bogat în oxid de fier hidratat. Stabil, rezistent, Acest pigment se obține fie prin extracția din pământ sub această formă, fie prin calcinarea ocrului galben. Este rezistent, stabil și are o putere bună de acoperire.

🔹Bolus roșu – argilă grasă, brun-roșcată, folosită mai ales la aurire însă poate fi folosită și la pictură.

🔹Roșu de mars – un pigment sintetic, oxid de fier, are o putere mare de acoperire, este rezistent și stabil.

🔹Alte culori roșii – pământ roșu, roșu pozzuoli, roșu englez, sinopia, caput mortuum, roșu venețian, roșu ercolano. Dar sub aceeași denumire se pot regăsi doi pigmenți distincți ca proveniență: unul natural, cum ar fi un pământ bogat în oxizi roșii de fier, sau unul sintetic obținut prin precipitarea unor oxizi de fier. În cazul culorilor naturale, varietatea nuanțelor de roșu se datorează prezenței unor impurități și a altor oxizi cum ar fi cei de siliciu și de aluminiu. Acești pigmenți sunt foarte rezistenți și stabili la acțiunea razelor soarelui, mai ales cei naturali.

Pigmenți albaștri

Preferatul meu este azuritul, fără nicio îndoială, dar din cauza multor limitări, lucrez cu el destul de rar. Cel mai adesea mă folosesc de albastru ultramarin pe care îl folosesc întotdeauna în amestecuri (cu un pic de negru, cu un pic de roșu, cu puțin alb). Pe urmă ar fi tipurile de albastru de cobalt care sunt foarte frumoase, cu putere mare de acoperire.

🔹Albastru ultramarin – pigmentul sintetic cu una dintre cel mai complexe formule chimice (poate include sodiu, calciu, aluminiu, siliciu, sulf și clor); are o putere mare de acoperire; este stabil la lumină dar se poate decolora în prezența acizilor (inclusiv a oțetului din emulsie). Echivalentul său natural se obține din mineralul numit lapis lazuli însă procedeul este deosebit de complicat, de aici rezultând și prețul său foarte mare. Este mai violet decât azuritul.

🔹Albastru de cobalt – aluminat de cobalt, rezistent, permanent, cu potențial toxic.

🔹Albastru ceruleum – stanat de cobalt, un albastru verzui, cu nuanțe deschise, stabil, cu potențial toxic, poate provoca alergii în contact cu pielea.

🔹Azurit – carbonat de cupru, de un albastru intens, obținut din mineralul cu același nume, stabil la lumină  Cu cât particulele sunt mai grunjoase, cu atât culoarea este mai intensă. În cazul mărunțirii excesive își pierde mult din strălucire. Poate fi afectat de prezența acizilor. Este considerat ca având potențial toxic din cauza prezenței cuprului.

Pigmenți verzi

În primul rând folosesc pigmenți galbeni, albaștri și griuri pentru a obține culori verzi. Totuși, dacă sunt nevoit de împrejurare, folosesc și amestecuri în care includ oxidul de crom. Pământurile verzi le folosesc la unele laviuri de la chipuri. Malachitul îl păstrez pentru lucrările mai deosebite unde folosesc doar pigmenți naturali.

🔹Pământurile verzi – culoarea verde este dată de prezența silicaților, cel mai frecvent întâlnit dintre aceștia fiind glauconitul (un silicat hidratat de fier, aluminiu, magneziu si potasiu). Pământurile verzi sunt transparente, destul de greu de folosit  însă uneori pot fi utile pentru diferite laviuri.

🔹Malachitul – carbonat hidroxid de cupru, un verde pal, cu nuanțe calde sau reci în funcție de compoziția chimică. Este regăsit în minerale alături de azurit. Pentru a-și păstra strălucirea nu trebuie mărunțit prea mult.

🔹Oxid verde de crom – oxid nehidratat de crom, un verde  cald, cu o putere mare de acoperire, stabil.

Pigmenți galbeni

Dacă ar fi după mine, aș folosi numai ocru galben dar, de nevoie, folosesc și oxid galben de fier. Adaug ocru galben pentru caracter și oxid galben pentru puterea de acoperire. Cu toate că îl evit cât pot de mult (la fel ca pe toți frații lui), uneori sunt nevoit să folosesc și galben de cadmiu, dar în cantități cât mai mici cu putință.

🔹Galbenul de cadmiu – sulfură de cadmiu, de un galben strălucitor, stabil, rezistent, cu o mare putere de acoperire. Galbenul citron de cadmiu conține mai mult sulf și este mai puțin stabil.

🔹Ocru galben – un pământ cu un conținut ridicat de limonit, un oxid hidratat de fier. Tonurile variază foarte mult în funcție de locul de unde este extras. Este stabil, rezistent și permanent.

🔹Galben de mars – un oxidul galben de fier, stabil, rezistent și cu o mare putere mare de acoperire.

Siene

Îmi place să folosesc sienele mai ales pe la chipuri, atât în proplasme, dar și în laviuri. Siena arsă folosesc pe la desen și la păr, dar depinde de situații.

Sortimente de pământ brun care conțin oxid de fier (mai ales limonit, cel care dă nuanța gălbuie) dar sunt mai închise decât ocrul galben din cauza prezenței unei cantități mici de dioxid de mangan. Numele provine de la orașul Siena, din regiunea Toscana, Italia. Sunt stabile în amestecuri, permanente și mai transparente decât umbrele.

🔹Siena naturală – mai închisă decât ocrul galben dar mai transparentă decât acesta.
🔹Siena arsă – rezultă din calcinarea sienei naturale și este un brun roșcat, mai violet și mai transparent decât ocrul roșu. Umbre

Umbra naturală este nelipsită de la chipurile pe care le pictez, iar umbra arsă amestecată cu albastru ultramarin oferă un rezultat foarte asemănator negrului.

Umbrele sunt tipuri de pământ brun care conțin oxid de fier și dioxid de mangan. Se numesc astfel de la regiunea Umbria din Italia.  Au în compoziție mai mult mangan decât sienna, de aici rezultând culoarea mai închisă dar și un potențial toxic. Sunt stabile în amestecuri, permanente, opace.

🔹Umbră naturală – pigment brun ale cărui nuanțe pot varia de la verzui la roșcat datorită prezenței unor impurități și a unor oxizi, cum ar fi cei de siliciu și de aluminiu;
🔹Umbră arsă – se obține prin calcinarea umbrei naturale și este mai transparentă decât aceasta.